Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – O situație prezentată recent de conducerea IPJ Caraș-Severin demonstrează că unii cetățeni nu conștientizează ce înseamnă să blochezi echipajele de urgență cu păcăleli…

Prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, au fost preluate un număr de 5.838 apeluri, dintre acestea 3.528 au fost din mediul urban și 2.310 din mediul rural. Comparativ cu anul 2016, situația se prezintă astfel: înregistrăm o creștere cu 10,9%. Media de apeluri la 112 pe zi este de 32,2 față de 28,9 în anul 2016. Ca pondere, cele mai multe apeluri sunt în intervalul orar 14.00-22.00 (49%). 22,9% dintre apelurile prin SNUAU 112 nu se confirmă.

Pe urgențe, situația apelurilor se prezintă astfel: până la zece minute – 4.965 de apeluri, reprezintă 85%, dintre care 3.439 în mediul urban și 1.526 în mediul rural; până la 15 minute – 500 de apeluri (8,6%), dintre care 69 în mediul urban și 421 în mediul rural; până la 20 de minute – 234 (4%), 11 în mediul urban, 223 în mediul rural; peste 20 de minute – 139 (2,4%), nouă în mediul urban și 130 în mediul rural.

În mediul urban, în municipiul Reșița, au fost efectuate 1.866 de apeluri (+186 față de 2016), reprezentând 53,38% din mediul urban, respectiv 32,1% din total apeluri, iar în municipiul Caransebeș au fost efectuate 486 apeluri, 13,90% din urban (+8,2% față de 2016). În mediul rural, cele mai multe apeluri au fost efectuate din Mehadia – 74, Obreja – 72, Zăvoi – 65, Dognecea – 64, Bozovici – 61.

Majoritatea apelanților sesizează scandaluri – 25%, agresiuni – 12,1%, accidente 10,9%, furturi – 10,3%, loviri sau alte violențe – 7,3%, incendii – 4,8%, amenințări – 3,9%, aceste genuri de sesizări reprezentând peste două treimi (74,3%) din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.

Numărul sancțiunilor aplicate în primul semestru al acestui an crește față de aceeași perioadă a anului trecut cu +294, ceea ce reprezintă +17,1%, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în urma a aproximativ 34,7% dintre apeluri, 1.103 avertismente și 885 de amenzi, din care la Legea 61/1991 au fost aplicate 852 sancțiuni, iar pentru apeluri neconfirmate au fost aplicate în total 362 de sancțiuni, conform OUG 34/2008, +14,2%. În total, 27,1% dintre apelurile neconfirmate au fost sancționate, după cum ne-a asigurat comisarul șef Viorel Avram, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.