REȘIȚA – Asta este situația așa numitului Pod de la Vamă, pentru care municipalitatea a câștigat fonduri pe PNDL 2, dar deocamdată trebuie găsiți proprietarii unor cabluri.
Municipalitatea reșițeană anunța, recent, că a reușit să câștige finanțarea pentru patru din cele șapte proiecte depuse pe PNDL 2, printre care se numără și cel ce reabilitare a Podului de la Vamă, dintre palatele Cultural și Cărășana, care este și primul pod sudat din Europa, pentru care Reșița va primi 872.857 de lei de la bugetul de stat. După ce s-a aprobat finanțarea, tocmai el, podul, se agață acum în cabluri.
„Am solicitat prezența delegațiilor de la Delgaz Grid, de la Enel Distribuție, UCMR, TMK și Romtelecom, pentru a ne ajuta să descâlcim unul dintre proiectele care urmează a fi făcute pe PNDL, spunea administratorul public Vasile Paul, în cadrul unei ședințe operative legate de spargerile și refacerile din oraș. Și e vorba despre reabilitarea primului pod sudat din Europa, Podul de la Cultural. Această lucrare presupune devierea de rețele de gaz metan, de apă – am înțeles că avem trei rețele de apă cu diametru de 400 și de 250, deci am nevoie de ajutorul celor de la AquaCaraș, să-mi spună ale cui sunt traseele pe care le putem devia – și, dacă ați văzut, pe pod sunt niște trotuare înălțate. Sub acele trotuare care n-au făcut parte din proiectul inițial al podului s-au trecut o mulțime de cabluri electrice. Nu am reușit până acum să identificăm ale cui sunt acele cabluri. E posibil să fie ale TMK-ului, ale Enel-ului sau și ale UCMR-ului“.
În concluzie, edilul a făcut o invitație: „Vă rog să ne sprijinim să identificăm cablurile și soluțiile de deviere. Deci reabilitarea unui monument istoric înseamnă și curățarea de tot ceea ce înseamnă diverse cabluri, conducte care au fost montate pe parcursul anilor. E zona centrală, e un pod frumos și reprezintă ceva în istoria Reșiței și în istoria Europei. Nu vreau să intru mai mult în amănunte, am să rog reprezentanții instituțiilor să ia legătura cu cei de la Urbanism și în principal cu dl inginer Ardeleanu, și să ne ajute să identificăm proprietarii acestor cabluri. Deci nu putem demara proiectul până când nu reușim să gândim împreună cum facem aceste devieri“.
