CARAȘ-SEVERIN – Doar patru din cinci școli cărășene stau bine în privința sălilor de clasă, în vreme ce starea mobilierului este satisfăcătoare în doar una din patru școli cărășene.
În mai puțin de două săptămâni va începe noul an școlar, prilej cu care își vor deschide porțile cele 124 de unități de învățământ de stat din județ, dar și cinci private. Cât de pregătite sunt ele pentru începutul școlii ne-a explicat prof. Iacob Meilă, inspectorul școlar general adjunct, printr-o situație prezentată și în fața prefectului Matei Lupu.
Potrivit situației realizate în luna dinaintea festivităților, în privința stării sălilor de clasă, în 82,72% din cazuri, aceasta este bună. Din păcate, în 14,1% din cazuri, situația spațiilor de învățământ este nesatisfăcătoare. Lasă de dorit starea sălilor de clasă din Școala Gimnazială „Vasile Versavia“ Naidăș, precum și din grădinițele Naidăș, Valea Pai și Slatina Nera.
Lucrurile nu sunt prea roz nici la capitolul mobilier școlar, capitol la care starea este satisfăcătoare în doar 25% din școlile cărășene. Nesatisfăcătoare este situația grădinițelor din mediul rural (2,5 procente), fiind necesară înlocuirea mobilierului pentru un număr de aproximativ 80 de copii din grădinițele cu program normal din Câmpia, Socol și Zlatița.
În ceea ce privește condițiile igienico-sanitare, doar 99 din cele 124 de unități din județ asigură unele bune, iar în 24 condițiile sunt satisfăcătoare. Potrivit oficialului ISJ, „starea grupurilor sanitare este nesatisfăcătoare în o serie de școli arondate, din mediul rural, cu un număr mic de elevi. Ponderea preșcolarilor și a elevilor care nu pot beneficia de condiții optime igienico sanitare este de 1,68%. Se impune remedierea deficiențelor constatate la Secășeni, Zlatița, Slatina Nera, Vrăniuț și Milcoveni“. La capitolul săli de sport, 75% oferă condiții optime, iar 24% – unele satisfăcătoare. În privința stării microbuzului, aceasta este bună în 71,25% din cazuri, satisfăcătoare în 17,24% din cazuri și nesatisfăcătoare în 11,5% din situații.
La sate, dețin autorizație de funcționare 119 din cele 161 de grădinițe, 126 din cele 151 de școli primare și gimnaziale, respectiv toate cele șapte unități ale învățământului mediu. La orașe, sunt autorizate 67 din 71 de grădinițe, 26 din 29 de școli primare și gimnaziale, respectiv toate cele 28 de licee, colegii, școli postliceale sau unități de învățământ special. Ceea ce totalizează 447 de unități de învățământ (cu personalitate juridică și arondate). Indiferent dacă vor putea asigura sau nu standardele, toate își vor deschide porțile la primul clopoțel de pe 11 septembrie.
