Caraş-Severin, Romania

LUPAC – Câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Voința Lupac, s-a oprit în turul 2 al fazei naționale a competiției K.O. din fotbalul românesc.

După ce au învins în prima etapă pe Inter Petrila, cu 3-2, elevii lui Boșco Vișatovici au dat piept, pe cocheta arenă din Lupac, cu o echipă de Liga a III-a, CNS Cetate Deva. După 90 de minute, scorul a fost egal, 2-2, dar în a doua repriză de prelungiri oaspeții au punctat de trei ori și s-au impus cu 5-2. Voința Lupac a deschis scorul prin Alexandru Coviț, în minutul 9, însă oaspeții au egalat în minutul 19. După 1-1 la pauză, Deva a trecut în avantaj în minutul 72, dar golul egalizator reușit de Bărbulescu (min. 76) a trimis meciul în prelungiri. Prima repriză a prelungirilor a fost trecută cu bine de gazde, dar în cea de-a doua au primit trei goluri, fiind eliminați din Cupa României. În 2012, Voința Lupac a ajuns până în turul 4 al fazei naționale a Cupei României.