Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Potrivit Barometrului Social, populația Reșiței nu este deloc una îmbătrânită, reșițeanul mediu având 42,58 de ani.

Chiar dacă se tot vorbește despre îmbătrânirea populației, despre exodul tinerilor spre Timișoara, Arad sau spre alte meleaguri, reșițenii rămași nu stau prea rău la capitolul mediei de vârstă. Potrivit Barometrului Social – studiu realizat de universitatea reșițeană și de Biroul de Cercetări Sociale – cei 58.893 de reșițeni despre care s-au putut obține date legate de vârstă au, în majoritate, între 39 și 64 de ani. Aproape jumătate din populația despre care s-a obținut date, respectiv 48,5% se situează în această categorie. Barometrul Social îi împarte însă în două, specificând că 24,4% dintre reșițeni au între 35 și 49 de ani, iar 24,1% – între 50 și 64 de ani.

Urmează în top cei mai tineri dintre cetățeni, cei sub 18 ani, care ocupă un segment de 18,4% din totalul populației supuse studiului, urmați de cei peste 65 de ani, care ocupă un procent de 17,7% din total. Pe ultimul loc se află reșițenii trecuți de vârsta majoratului, până în 34 de ani, care reprezintă 15,4% din populație.

Împărțind totul pe segmente de câte cinci ani, cei mai mulți reșițeni au între 45 și 49 de ani (9,5%), urmați de cei cu vârsta între 60 și 64 de ani (8,5%), și de cei cu 55-59 de ani (8,4%). Topul continuă cu segmentul 40-44 de ani (7,9%), 50-54 de ani (7,1%) și 35-39 de ani (7%). Iar un procent de 1,2 % dintre reșițeni au reușit să treacă de pragul de 85 de ani.

Cartierele cu cea mai tânără populație sunt Țerova, Reșița Montană-Uzine și Calea Caransebeșului, iar cele cu cea mai îmbătrânită – Cuptoare, Luncă și Centru-Lupac. „În Reșița, aproape jumătate din locuitori sunt căsătoriți, o treime sunt necăsătoriți, iar 10% sunt văduvi“, se arată în document.

Potrivit realizatorilor studiului, pentru un număr de 9.669 dintre cetățeni nu au fost colectate informații referitoare la vârstă. Ceea ce ridică numărul reșițenilor la 68.562. Nu foarte departe de ultimul recensământ, din 2011, potrivit căruia Reșița avea 65.509 locuitori.

Au fost identificate 33.975 de locuințe, pentru 2.396 dintre ele (8,3%) neputând fi obținute informații de la nimeni, nici măcar de la administratori sau vecini. În fiecare dintre cele 31.579 de locuințe cuprinse în studiu stau, în medie, 2,18 reșițeni. „Extrapolând această cifră și la nivelul celorlalte case despre care nu avem date, rezultă că în Reșița sunt estimați (…) un număr de 73.795 locuitori“, se consemnează în studiu.