Caraş-Severin, Romania

EFTIMIE MURGU – Întâlnirea de la Reșița a reprezentanților Ministerului Agriculturii cu producătorii agricoli din județ a fost cu noroc pentru unii cărășeni.

Brânza de găinușă de la Rudăria va fi „produs tradițional“. Așa spun reprezentanții Ministerului Agriculturii care, după ce au identificat-o la întâlnirea cu producătorii agricoli de la Reșița din luna iulie, au înscris-o în lista produselor agricole ce urmează să fie atestate ca „produse tradiționale“. Cel puțin, așa anunță Daniela Popa, specialist în produse tradiționale, care a participat în luna iulie la această întâlnire și a ținut un workshop pentru a veni în sprijinul agricultorilor. Norocoasă a fost, se pare, brânza de găinușă, identificată și înscrisă, alături de alte produse românești, pe lista produselor ce urmează să poarte eticheta de „produs tradițional“, cu toate actele în regulă.

În luna iulie, Ionuț Diaconeasa – consilierul ministrului Agriculturii a declarat pentru Jurnal de Caraș-Severin că a identificat foarte multe produse cu potențial de promovare pentru piețele naționale și europene, dând asigurări producătorilor că îi va ajuta să-și promoveze produsele prin cele șase scheme de calitate.Aceasta este modalitatea noastră de a răspunde cumva ofensivei supermarketurilor, fondurilor de investiții care au bugete foarte mari pentru marketing. Avem și noi o modalitate de marketing prin promovarea produselor și etichetarea lor conform sistemelor de calitate românești și europene. Ei trebuie să știe că noi suntem lângă ei și certificăm calitatea și renumele acestor produse“ – a spus Diaconeasa. Nu a trecut, iată, decât o lună și s-a ținut de cuvânt, brânza de găinușă, despre care ne vorbea producătorul agricol Mihai Otiman din Eftimie Murgu, reușind să întrunească toate condițiile pentru a primi eticheta de „produs tradițional“.

Pe lângă făina de mălai produsă la renumitele mori din cadrul Complexului Mulinologic de pe Valea Rudăriei, în zonă se remarcă, de asemenea, prunele uscate în mod tradițional la fum de lemn, oțetul și țuica de prune, dar pentru gustul specific, brânza de oaie, cu deosebire brânza de găinușă a fost preferată de specialiști. „Această specialitate este obținută din primele tranșe de lapte, după ce oile ies la pădure, când este mai puțină iarbă și oile încearcă să se hrănească, atunci ele găsesc această plantă numită popular „găinușă“. Brânza dobândește astfel acest gust aparte, caracteristic“ – a explicat producătorul.