Norocul îi surâde necuvântătorului obişnuit să fugă şi de propria umbră. Începând de astăzi, 1 februarie, şi până la 1 noiembrie, vânătorii care se vor încumeta să-l răpună, vor plăti scump. În acest interval, vânătoarea de iepuri este interzisă.
Litera legii
Mistreţul este mai puţin norocos. Pentru el, „ziua neagră“, când gloanţele nu-l vor mai ocoli, vine peste două săptămâni.
De la Mircea Ciobanu, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Caraş-Severin, aflăm că braconajul cinegetic înseamnă ani de puşcărie şi amenzi usturătoare.
„Vânătoarea legală se practică în baza autorizaţiei eliberată de noi. Conform Legii 407/2006, vânătoarea neautorizată se pedepseşte cu trei-şapte ani de închisoare şi amendă între 5.000 şi 25.000 de lei“, ne-a declarat Ciobanu.
Buzunare ciuruite
Conform directorului AJVPS, aceeaşi lege prevede şi plata de despăgubiri pentru împuşcarea neautorizată a acestor animale.
„În sezon, se plătesc 1.000 de euro pentru fiecare mistreţ şi 150 de euro pentru fiecare iepure. În timpul interdicţiei, despăgubirile sunt duble“, a mai declarat Ciobanu. La aceste sume se adaugă şi confiscarea armelor şi obiectelor folosite pentru braconaj.
Şeful AJVPS a mai precizat că planul de recoltă la mistreţ a fost realizat, iar vânătoarea peste valoarea acestui plan constituie de asemenea infracţiune.
Ionel Ivaşcu
