Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Prezent în Caraş-Severin, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a vorbit despre cele două societăţi, dar şi despre UCMR şi gazul de la Oraviţa.

Moldomin şi Arsenal au fost principalele obiective vizate şi vizitate de şeful economiei româneşti. „La Moldomin, unde am fost alături de domnul preşedinte Mocioalcă, de reprezentanţi ai Conversmin şi de secretarul de stat Simona Ţeighiu, sunt multe probleme serioase, în special cu iazul de decantare de la Boşneag. Poluarea de la Boşneag este una transfrontalieră şi acest fapt implică luarea unor măsuri urgente. Cei de la Conversmin au o soluţie pentru o parte din iaz, prin umectare. Însă, ne preocupă Boşneagul în sine pentru că trebuie conservat. Dacă la Moldomin reuşim să aducem un investitor, îi va fi greu să facă alt iaz de decantare, aşa că actualul trebuie conservat. Ministerul Economiei are o procedură de achiziţie publică pentru un proiect de umectare. Sper să finalizăm această procedură în lunile următoare, iar la începutul anului viitor să trecem la execuţia proiectului“, spune Mihai Fifor.

Ministrul adăuga și că Moldominul este o societate în faliment, niciun moment nu se doreşte închiderea definitivă a acestei exploatări şi se caută soluţii pentru ca licenţa de exploatare să nu se piardă. „Din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ne dorim să dezvoltăm Cupru Min, iar Moldominul ar avea un rol foarte important în această dezvoltare. Trebuie ca Moldominul să redevină activ pentru ca minereul de cupru de aici să fie prelucrat la Zlatna“, a mai precizat Fifor. Însă, înainte de venirea vreunui investitor şi începerea vreunei exploatări, problema de mediu generată de Iazul Boşneag reprezintă o prioritate în opinia oficialului de la Bucureşti.

Ministrul Economiei a vizitat şi societatea Arsenal, fiind impresionat de faptul că este foarte bine conservată: „Din păcate, ceea ce producea Arsenalul nu mai prezintă interes, însă mă voi întâlni săptămâna viitoare cu cei de la Romarm, discutăm, poate găsim vreun investitor interesat să producă aici altceva. Există companii interesate să vină în România să producă armament pentru că o condiţie impusă de Guvern este de a produce armament aici şi nu de a vinde. Voi discuta şi cu ministrul Apărării, poate găsim o soluţie ca la Reşiţa să se facă mentenanţă pentru armament. Arsenal este foarte bine conservată şi un avantaj îl reprezintă faptul că aici există forţă de muncă calificată în domeniu.

Mihai Fifor a avut întâlniri şi cu conducerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii. „Am discutat şi despre UCMR. Voi avea o întâlnire cu ministrul Energiei, poate găsim o soluţie pentru uzina reşiţeană. Le-am spus colegilor să facă o notă cu nevoile pe care le are judeţul şi pe care Ministerul Economiei le poate rezolva“, a precizat ministrul. Nu a fost uitată nici problema introducerii gazului în zona Oraviţa. „Dacă judeţul solicită acest lucru putem analiza împreună cu cei de la Transgaz această posibilitate şi facem proiect. De ce nu?“, a încheiat Mihai Fifor.