Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Vorbind despre ineficiența operatorului de apă, care în viziunea sa ar trebui restructurat, primarul Reșiței spune că apa pe care ne-o vinde vine curată de la Dumnezeu.

Ploaia în rafale de marți dimineață și-a mutat vârtejurile în Consiliul local Reșița, întrunit în ședință ordinară, unde furtuna a izbucnit între cele două tabere deja istorice. Unii n-ar fi aprobat bugetul urbei, cu riscul căderii investițiilor în cârpeala din școli, iar alții n-au mai vrut să pună garanții din patrimoniul urbei în contul datoriilor AquaCaraș. Bugetul urbei a trecut, dar garanțiile AquaCaraș au picat.

„Am participat la o mică luptă între cele două entități: PNL-PSD. Noi am dorit conform algoritmului să avem și noi doi oameni în Consiliul de Administrație al AquaCaraș, lucru care ne-a fost limitat în săptămânile precedente și colegii noștri de la PSD n-au vrut să ne acorde girul lor, spune Ioan Popa, primarul municipiului Reșița. În consecință, s-a vrut să se demonstreze, din partea cealaltă, că și noi putem să ne opunem acestui proiect dacă nu există înțelegere. Dar problemele sunt mai largi! Faptul că noi am ajuns la 27% procent din AquaCaraș este un lucru incorect, din punctul meu de vedere. Atâta timp cât Consiliul Județean nu are nici măcar un metru liniar de țeavă în proprietate în județ, nici măcar un robinet, este absurd să dețină 64% din acest operator. Și municipiul Reșița care duce greul acestor proiecte – noi avem 10 milioane de euro credite la Banca Europeană de Investiții pentru ceea ce s-a făcut –, să deținem 27%. E o debalansare anormală și în ciuda acestor procentaje, noi am fost unii dintre singurii care am garantat pentru AquaCaraș cu terenuri în proprietatea noastră. Ar trebui să ne fie recunoscut dreptul de a fi un element decizional în AquaCaraș. Și dacă vreți opinia mea personală, cred că AquaCaraș, așa cum este astăzi gestionat și cum va fi probabil mâine, nu se va restructura din interior. Și ăsta e cel mai grav lucru. Această entitate trebuie să se restructureze și să aducă profit major, nu câteva zeci, sute de mii de euro! Pentru că luăm apă curată de la Dumnezeu, o tratăm puțin și o dăm la public. Oricine și-ar dori să aibă așa o societate comercială! Cred că AquaCaraș ar trebui să facă o fuziune, poate prin absorbție, cu AquaTim. Acolo managementul este ireproșabil și cred că ei ar fi în stare să gestioneze mai bine acest operator, însă aici ne lovim de orgolii, bănățenii sunt orgolioși și e greu să cedeze“.