Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pugiliștii reșițeni s-au remarcat în ringul de la Salonta. Cu două locuri I s-au întors pugiliștii de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, care au participat la Cupa Bihorului, un turneu internațional de box.

„Acolo a participat o echipă din Belgia, una din Slovenia și patru cluburi din Ungaria. Din România au fost prezenți sportivi de la CSM Reșița, Banatul Timișoara și CS Botoșani. Clubul nostru a fost reprezentat de cinci sportivi, doi dintre ei ocupând locul I, Costel Ruță, la categoria 48 kg și Daniel Anca, la categoria 81 kg. Sunt foarte mulțumit de rezultatele celor doi, mai ales că ei sunt campionii României de anul trecut și anul acesta avem Europenele și Mondiale de juniori, și Campionatele Europene de Tineret. Costel Ruță este un sportiv talentat, am greșit cu el când l-am pus să facă slăbire pentru categoria 46 kg, el nu mai avea energia necesară, acum l-am ridicat în categorie, la 48 kg, și sper să facă o figură frumoasă la Europenele de Juniori”, a precizat antrenorul Gheorghe Radu.

„A fost o competiție utilă, experiența acumulată mă va ajuta pe viitor, mai ales că urmează Campionatul Național. Sper să iau locul I, pentru că am urcat în categorie, la 48 kg. Voi merge și în pregătire cu lotul național, la Călărași, pentru participarea la Campionatul European”, ne-a spus Costel Ruță.

„A fost o competiție foarte utilă pentru mine, deoarece aveam nevoie de meciuri, după o pauză de aproape cinci luni în care nu am mai boxat. La Salonta am boxat cu un sportiv de la CS Botoșani, pot spune că a fost o competiție bună și eu mi-am făcut treaba, ca de obicei. Pentru mine, urmează Campionatul Național, unde sper să fac o impresie bună și să devin din nou campion. Dar cel mai important consurs este Europeanul de Tineret, unde sper să iau o medalie”, a precizat și pugilistul Daniel Anca.