Caraş-Severin, Romania

Tradiţie reluată

Succesul voleibalistelor caransebeşence nu i-a lăsat indiferenţi pe conducătorii administrativi ai municipiului. Date fiind rezultatele excelente obţinute, în mod constant, de secţia de volei a C.S.Ş. Caransebeş, s-a pus problema înfiinţării unui club de senioare, astfel ca tinerele talentate să nu mai fie nevoite să plece spre alte cluburi după terminarea junioratului.

În acelaşi timp, se dorea readucerea voleiului caransebeşean la nivel de performanţă. Aşa a apărut Volei Club Banatul, echipă înscrisă în campionatul Diviziei B, Seria Vest, în ediţia 2006/2007.

La startul competiţiei, echipa era formată din junioare care, pe lângă întrecerea senioarelor, evoluau şi în campionatul de junioare, fapt pentru care numeroşi sceptici se îndoiau de succesul nou înfiinţatului club. Formaţia din Caransebeş a obţinut însă rezultate excelente, învingând adversare mult mai bine cotate, cel puţin prin prisma experienţei competiţionale.

Cu ambiţie, seriozitate şi multă muncă, antrenoarea Laura Andrei a reuşit să formeze o echipă competitivă, pe care nici un adversar nu-şi mai permite să o subestimeze.
Felicitări şi mult succes în anul 2007!

Iulius Pîrvu