De la început, oamenii au spus că icoana are însuşiri aparte: chipul Fecioarei se schimbă, adică, îşi schimbă trăsăturile arătând stări de tristeţe sau de bucurie.
În toamna anului 1934, icoana a lăcrimat prima dată în văzul preotului şi credincioşilor. Iar declaraţiile date atunci de săteni în faţa autorităţilor bisericeşti stau mărturie.
În anul următor, 1935, a fost instituită o comisie din partea Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, care s-a deplasat în comună şi a luat 144 de declaraţii. În vremea comunismului, unii au dorit pieirea icoanei care a fost dosită prin magazii de muzee, apoi a fost vândută unei capele catolice din Caraşova. După 1980, icoana a revenit la Scăiuş.
În urmă cu câţiva ani, o familie din Lugoj, a apucat bucuria de a avea un moştenitor, deşi medicii spuseseră că nu se poate face nimic. În urmă cu doi ani, un copil de 12 ani, surdo-mut şi declarat de medici ca irecuperabil, după ce a fost dus în faţa icoanei, pentru prima dată şi-a strigat părinţii.
În fiecare toamnă, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj, organizează pelerinaj la Scăiuş.
Sorin Goruianu