Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Soluția europeană a deșeurilor reciclabile a prins la cetățeni, nu și la cine e responsabil de colectarea lor.

Cine vine cu trenul dinspre Timișoara, cu siguranță observă pe malurile Bârzavei ale cartierului Câlnic, chiar aproape de intrarea în Reșița, gunoaiele care flutură prin copaci asemenea rufelor (atipic murdare) puse la uscat. De ani de zile același peisaj infect creează o stare de disconfort general. Dacă ne-am obișnuit și întoarcem privirea? Se poate spune și așa, că doar obișnuința este a doua natură a omului. Nu ne putem obișnui însă cu gunoaiele (cui?) din mijlocul drumului frumos aranjate în morman, ce răsar neașteptat în calea noastră.

Asta s-a întâmplat zilele trecute, la ora 9.00 dimineața când, în drum spre școală, elevii au dat peste o asemenea imagine evident, dezgustătoare. Gunoiul trona pe stradă dincolo de gardul Spitalului Județean, iar cine avea să treacă pe acolo puțin îi lipsea să nu ajungă la Urgențe cu vreo stare de greață. E doar un aspect al frumosului nostru oraș, pentru că în spatele blocurilor aceeași situație îi nedumerește pe toți cei care au învățat cum să își sorteze gunoaiele pe categorii, respectiv „hârtie și carton“, „metal și plastic“ și „sticlă“.

Oricum, mulți se întreabă ce facem cu hainele sau mobila de care nu mai avem nevoie și pe care le aruncăm lângă containere, deși sunt destui care s-ar bucura să nu le ia de acolo murdare sau pline de noroi. Oamenii au apreciat soluția europeană a deșeurilor reciclabile, că doar suntem și noi civilizați. Se pare, totuși, că acestea nu se ridică prea des, motiv pentru care se revarsă ca dintr-un corn al abundenței… de gunoaie. Poate că n-ar fi rău când (dacă!) facem curățenie generală să începem cu mizeria fiecăruia dintre noi.