Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cărășenii care au aflat că li s-au aprobat dosarele de finanțare pentru programul național sunt rugați să mai aibă „puțintică răbdare“.

Agenția județeană pentru Protecția Mediului a înregistrat, până luni, contestațiile depuse de cărășenii care s-au considerat nedreptățiți pentru că nu au intrat pe lista celor cărora le-au fost aprobate dosarele în Programul Național Casa Verde.

„După ce au fost analizate cele 50 de dosare depuse la nivelul județului, a fost publicată lista cu cele 31 de dosare aprobate. Am luat legătura cu fiecare dintre cei 19 cărora le-a fost respinsă cererea – majoritatea din pricina unei declarații notariale – și am înregistrat contestațiile acestora. Este important ca cei 31 – care se regăsesc pe lista cu dosarele aprobate – să nu înceapă încă lucrările, până când vor semna contractele de finanțare pe care le așteptăm de la București. Oamenii vor fi anunțați de îndată ce acestea vor ajunge“, ne-a declarat Mirela Ianoși, purtătorul de cuvânt al Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin.

În ședința Comitetului de Avizare de la finalul săptămânii trecute, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat lista cu producătorii validați care vor participa în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, precum și listele cu persoanele fizice acceptate în cadrul Programului Casa Verde Clasic. În ceea ce privește Programul Casa Verde Clasic, beneficiari persoane fizice, în cadrul acestei ședințe a Comitetului de Avizare, au fost aprobate 1.528 dosare. Dintre ei, 31 de norocoși sunt din Caraș-Severin, acestora aprobându-li-se sume cuprinse între 5.986 și 6.000 de lei pentru panouri presurizate. După domiciliul acestora, cărășenii provin din Răchitova, Oravița, Răcășdia, Iablanița, Reșița, Brebu Nou, Ciuta, Iaz, Berzovia, Băuțar, Biniș, Bocșa, Greoni, Caransebeș, Jupa, Prigor sau Obreja.

Listele cuprinzând solicitanții persoane fizice acceptate sunt publicate pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă acestui program. Din aceste zile, AFM va întocmi contractele de finanțare și le va trimite agențiilor județene pentru protecția mediului în vederea semnării de către persoanele fizice. Listele cu județele și datele de la care persoanele fizice se pot adresa agențiilor teritoriale se vor afișa în perioada următoare. Anul acesta, pentru Programul Rabla au fost depuse 130 dosare din partea producătorilor și importatorilor auto, dintre care au fost aprobate 127 dosare. În ceea ce privește Programul Rabla Plus, au fost depuse 25 dosare de validare, toate fiind acceptate. Începând de luni, 15 mai, AFM încheie contracte de finanțare cu producătorii validați în programe, urmând ca lista finală a acestora să fie publicată pe site-ul AFM. În anul 2017, Programul Rabla Clasic are alocat un buget de 180 milioane lei, iar Programul Rabla Plus beneficiază de un buget de 45 milioane lei. Pentru Programul Rabla Clasic, cuantumul primei de casare este de 6.500 lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.