Caraş-Severin, Romania

În cadrul întâlnirii programată vineri, se vrea creionarea planului în care reţelele locale de canalizare vor trebui să se integreze. Asta deşi o seamă de comune au introdus deja această utilitate.

Iar primăriile care intenţionează să o introducă vor trebui să ţină cont de strategia la nivel judeţean, integrată şi ea într-o strategie naţională.

Idei de viitor

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a susţinut încă o dată ideea ca primăriile să înfiinţeze asociaţii de dezvoltare locală şi să scrie proiecte integrate care să deservească mai multe localităţi. Un fapt benefic în perspectiva introducerii de reţele de canalizare. „Costurile întreţinerii unei staţii de epurare sunt cam aceleaşi indiferent de dimensiunea staţiei. De aceea, e bine să avem staţii mai mari la întreţinerea cărora să contribuie mai multe primării“, consideră Ghiorghioni. În plus, un proiect integrat poate atrage finanţări europene de până la şase milioane de euro.

În ce priveşte proiectele aflate în derulare în comunele din judeţ, Ghiorghioni a atras atenţia edililor noi să fie atenţi la actele pe care-şi vor pune semnătura. „Mare atenţie la situaţia de lucrări. Când semnaţi un act, nu vă lăsaţi influenţaţi de agenţii economici care execută lucrarea, dacă vreţi să fiţi siguri că nu veţi avea probleme cu Curtea de Conturi“, a încheiat vicepreşedintele CJ.

Ionel Ivaşcu

[email protected]