Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Administratorii acestora sunt suspectați că au trimis 800 de persoane în străinătate fără a declara în totalitate, în evidențele contabile, sumele încasate pentru aceste servicii.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Caraş-Severin au „călcat” mai multe firme din Reșița, în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat de 100.000 de euro. Percheziţiile derulate vineri au avut ca rezultat ridicarea unor unităţi de calculatoare, sume de bani şi documente contabile care constituie mijloace de probe în dosarul penal. Administratorii firmelor sunt bănuiţi că nu au înregistrat, în totalitate, în contabilitate veniturile realizate din încasarea comisioanelor aferente plasării forţei de muncă în străinătate, transportul acestora în şi din ţară (aproximativ 800 persoane) precum şi din încasarea unor sume de bani pentru emiterea, în fals, a unor documente care atestau efectuarea cursurilor pentru îngrijire bătrâni şi a unor traduceri autorizate de pe cazierul fiscal al acestor persoane”, se precizează într-un comunicat al IPJ Caraş-Severin.