REȘIȚA – Echipa de futsal vrea să prindă play-off-ul Ligii I.
Echipa de futsal Muncitorul Reșița și-a reluat pregătirea în vederea abordării cu mai mult entuziasm, determinare și cu mai multă ambiție a părții a doua din acest campionat. Elevii lui Ion Roman sunt hotărâți să nu mai piardă puncte cu echipele mai slab cotate și își doresc să obțină calificarea în play-off-ul campionatului. Singurii jucători care au lipsit motivat de la reunire sunt Adrian Moț, Iago Otero și Ioan Takacs. În prima etapă, Muncitorul va sta, iar în etapa următoare vor întâlni pe teren propriu formația Autobergamo Deva, pe data de 29 ianuarie.
„Ne-am reunit cu gândul să facem o pregătire de iarnă cât mai bună pentru ca prestația noastră din cea de-a doua partea a campionatului să fie mai bună decât în prima. Deocamdată nu ne-am despărțit de niciun jucator și nu avem fotbaliști noi în lot. Probabil ne vom întări cu câtiva jucători în această pauză competițională. Pregătirea de iarnă o vom face pe plan local, nu avem foarte mult timp la dispoziție, deoarece chiar dacă pe data de 22 ianuarie vom sta, pe data de 29 ianuarie ne așteaptă un joc extrem de greu acasă cu Autobergamo Deva. Noi vrem să depășim în clasament formația din Sfântu Gheorghe și să ne îndeplinim obiectivul, adică locul opt la finalul campionatului și automat calificarea în play-off-ul competiției. Am analizat programul și cred că acest lucru este posibil dacă vom câștiga acasă contra echipei din Sfântu Gheorghe și vom mai lua puncte de la echipele cu care suntem în luptă directă. De la reunire au lipsit motivați jucătorii Adrian Moț, Iago Otero și Ioan Takacs”, a declarat antrenorul Ion Roman.
