Caraş-Severin, Romania

Dimpotrivă, în urma discuţiilor de la MEC, de săptămâna aceasta, EM Anina a primit 1.150.000 de lei pentru a efectua lucrările de închidere la trei puţuri.

Deşi trebuia ca lucrările să înceapă la 1 martie 2007, acestea vor mai întârzia, deoarece trebuie angajat personalul. Există 30 de posturi disponibile, pentru care au depus deja cereri de angajare peste 60 de mineri şi specialişti.

Reprezentanţii exploatării miniere au declarat că, în primul rând, vor fi angajaţi şoferi, lăcătuşi şi electricieni. Pe măsură ce vor începe lucrările în subteran, vor fi angajaţi şi mineri.

Conform programului, lucrările vor începe săptămâna viitoare. Neînchiderea puţurilor sau închiderea superficială a acestora, pot avea urmări grave: acumulări mari de gaze care în anumite împrejurări, urmare a focurilor latente din mină, pot duce şi la explozii sau inundaţii, mai ales dacă cedează digurile Buhui din mină.