Caraş-Severin, Romania

Ancheta IPJ BIhor a vizat perioada în care clubul era condus de Alexandru Sătmăreanu. Ofiţerii de la Fraude Economice au stabilit că o parte din banii clubului, proveniţi din bugetul local, au ajuns în buzunarele unor conducători ai clubului sau la apropiaţi ai acestora. Comisarul-şef Liviu Popa estima că sute de mii de euro lipsesc nejustificat din visteria clubului.

Au fost specificate nereguli privind transferuri inter-cluburi, plăţi nejustificate de prime, precum şi cheltuieli exagerate pentru cazarea jucătorilor. Însă ex-preşedintele Sătmăreanu a negat orice legătură cu cheltuirea banilor clubului. În vizor a mai intrat şi impresarul Ionel Codoban, membru în comisia de negociere, din partea FC Bihor.

Georgiana Anghel