Conferinţa a fost convocată după ce, la începutul anului, mai mulţi membri marcanţi ai PSD au acuzat actuala conducere a organizaţiei de lipsă de combativitate în relaţia cu puterea. Acuzele au venit chiar în timpul unei întâlniri pe care membri marcanţi ai PSD – primari şi consilieri, au avut-o la Deva cu preşedintele partidului Mircea Geoană şi cu alţi lideri importanţi ai social-democraţilor.
După acest moment, actuala echipă de conducere a considerat necesar să convoace o conferinţă extraordinară, pentru limpezirea apelor în cadrul filialei judeţene. În competiţia pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al filialei judeţene PSD Hunedoara s-au înscris actualul preşedinte, Victor Vaida, şi primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.
Mihai Stan
