Pentru rezolvarea situaţiei s-au mobilizat atât lucrătorii AquaCaraş, cât şi autorităţile locale. Primarul oraşului, Matei Lupu, a apelat la două firme de construcţii pentru a benefica de două utilaje speciale, pentru decopertarea rapidă a zonei centrale, unde se presupunea că a apărut spărtura.
Până la urmă, târziu în noapte, s-a reuşit montarea unei vane. Apoi s-a trecut la înlocuirea a tronsonului de cinci metri de conductă.
„Am considerat necesar să ne implicăm în rezolvarea avariei care a afectat o mare parte a oraşului“, ne-a declarat ing. Matei Lupu, primarul oraşului Moldova-Nouă. Primăria a solicitat şi ajutorul pompierilor, care au adus o cisternă cu apă în centrul oraşului pentru ca cetăţenii să se poată aproviziona până la remedierea defecţiunii.
Voicu Trifan
