Graţie coeficientului foarte bun al României,formaţia timişoreană este calificată direct în turul al 3-lea chiar dacă este cea de-a 3-a echipă românească din această competiţie. Prima echipă din Challenge Cup este UCM Reşiţa – deţinătoarea trofeului, iar Uztel Ploieşti este cotată ca favorită a doua în clasamentul coeficienţilor. Meciurile din Cupa Challenge vor începe cu grupele din turul al 2-lea, unde vor participa echipe din Bosnia, Turcia, Serbia, Grecia, Ucraina, Slovacia, Anglia, Irlanda şi Belarus. Turul al 3-lea, care interesează direct şi formaţia timişoreană, se va juca în luna noiembrie – în 17 sau 18 prima manşă, iar în 25 sau 25 a doua manşă. Gruparea alb-violetă îşi va afla adversara în data de 9 octombrie, când va fi tragerea la sorţi. La acea tragere, Poli nu va face parte din grupul echipelor favorite, astfel că va putea să întâlnească celelalte două echipe româneşti, sau formaţii din ţări cu handbal mai puternic dar şi grupări mai modeste. Până atunci, însă, luni, 16 iulie, este programată reunirea lotului. Vor fi prezenţi cei din „garda veche”, dar şi jucătorii transferaţi în această vară.
Daniel Neacşu
[email protected]
