ANINA – Ion Popa e nevoit să ţină cum poate cele 300 de oi şi 20 de vaci, fără ajutor de la stat.
Recent a primit o parte din subvenţia acordată de stat pentru anul 2015 şi nu ştie dacă va mai primi vreun ban, căci statul nu-i anunţă pe agricultori. Aşa că oamenii nu ştiu nici câţi bani trebuie să primească, iar în asemenea condiţii e greu să te dezvolţi.
În familia lui Ion Popa, creşterea animalelor e tradiţie. Tatăl său e originar din judeţul Gorj dar s-a stabilit în Caraş-Severin acum mai bine de 50 de ani. Toată viaţa, tatăl s-a ocupat de animale, aşa că dl. Popa a avut de la cine să înveţe. Locuieşte în Anina, se ocupă de animale şi, în paralel, administrează o firmă de transporturi auto din Novaci, jud. Gorj. E drept că, pe perioada verii, la firmă îl ajută şi băiatul său, student la Craiova, la inginerie auto. Iar la fermă îl ajută doi îngrijitori. E mult de alergat, dar se descurcă.
În 2012, punea bazele unui p.f.a. prin care să se ocupe de animale. Tot atunci a accesat un proiect european în valoare de 40.000 de euro. „Atunci aveam vreo 200 de oi şi 25 de vaci. La aprobarea proiectului, am primit 60% din bani, iar restul de 40% au venit anul trecut. I-am investit în menţinerea fermei, lucru pe care intenţionez să-l fac şi pe viitor”, aflăm de la dl. Popa.
Animalele sale pasc pe o suprafaţă de peste 50 ha primită de la Primărie. Ion Popa face parte dintr-o asociaţie care cuprinde în jur de 20 de crescători, fiecare având suprafaţa sa în funcţie de numărul de animale. Îşi valorifică roadele muncii în piaţa din Anina şi, din când în când, merge la târgurile agricole din judeţ. Se axează în principal pe comerţul cu miei şi viţei, care sunt crescuţi cu hrană naturală. Din păcate însă, câştigurile ajung doar pentru a supravieţui, căci marile magazine atrag clienţii prin preţurile mici pe care le practică. „În ce priveşte carnea, supermarket-urile merg sub preţurile producătorilor iar aceştia nu pot lăsa la preţ atât de mult cât să concureze magazinele. Aşa că oamenii preferă să cumpere de acolo. Omul nu se mai gândeşte la calitatea produsului şi nu se uită de unde vine acesta”, mai spune dl. Popa, care încheie scurt: „fiecare alege cum crede de cuviinţă”.