Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În fiecare an, la 21 septembrie, se celebrează şi în Caraş-Severin Ziua Naţională a Contabilului Român.

Pentru al unsprezecelea an consecutiv, membrii filialei cărăşene a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) aduc omagiu profesiei şi oamenilor care profesează în acest domeniu. „Această lună este plină de evenimente remarcabile în activitatea organismului profesional: CECCAR împlineşte 95 de ani de existenţă, în 22 septembrie are loc în Bucureşti Forumul naţional al practicilor mici şi mijlocii şi Topul Naţional al celor mai bune societăţi membre CECCAR, după care urmează Congresul profesiei contabile cu tema «Profesia contabilă în era digitală». Importanţa contabilului în societate poate fi comparată doar cu cea a unei gospodine în casă“, a precizat Lidia Pintea, directorul executiv al CECCAR Caraş-Severin.

În cadrul evenimentului de miercuri, preşedintele filialei, Mihaela Azap, a acordat distincţii cu ocazia aniversării a 95 de ani de existenţă a Corpului pentru trei membri care au contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea filialei cărăşeneAdrian Ciomaga, Ştefan Popa şi Gheorghe Muntean. „Pe lângă celebrarea a 95 de ani de la înfiinţarea CECCAR, îi sărbătorim şi pe cei care au făcut parte dintre noi în generaţiile trecute, care au dat fiinţă acestei meserii, şi pe aceia dintre noi care duc meseria mai departe. Meseria noastră are un rol important în toate activităţile din ţara noastră şi trebuie făcută cu atenţie, cu exactitate, cu certitudine şi cu rezultate pe măsură. Tot ce s-a făcut în acest an are ţelul de a ne armoniza cu normele europene şi aşteptăm schimbări benefice pentru membrii noştri“, a explicat Mihaela Azap, preşedintele filialei cărăşene a CECCAR.