Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Consilierii judeţeni s-au întrunit pentru a vota un singur proiect de hotărâre.

În şedinţa extraordinară de la începutul săptămânii a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din județ. „Pentru a aproba astăzi acest proiect de hotărâre era nevoie de un aviz consultativ de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, aviz ce a fost trimis în data de 23 şi ne-a parvenit în data de 25 (august – n.r.). Ca atare, vineri (26 august – n.r.) am convocat o şedinţă extraordinară. Asta deoarece, la nivelul respectivei comisii sunt foarte multe dosare de analizat. Cu atât mai mult cu cât a trecut o lună de zile şi, dacă întârziam mai mult puteau apărea disfuncţionalităţi şi sincope în analizarea dosarelor de la cei care aveau nevoie de avizele respective. Din vechii membri, unii şi-au dat demisia, alţii ştiţi că aveau probleme, şi ca atare era necesară o nouă componenţă. Din pricină că era necesar avizul de la Ministerul Muncii, a fost necesară programarea acestei şedinţe“, a explicat preşedintele forului judeţean, Silviu Hurduzeu.

În aceste zile, pentru ocuparea unor posturi ale aparatului propriu al Consiliului Judeţean, au fost demarate procedurile pentru organizarea unor concursuri. „Aceste posturi nu sunt doar în CJ, ci şi la direcţiile din subordine şi se va proceda în consecinţă. Îmi doresc să existe doritori. E vorba de posturi vacante, nu s-a modificat organigrama, ci au fost aprobate transformări – la spital sau DGASPC“, a adăugat Hurduzeu.