CARAŞ-SEVERIN – Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a făcut publică analiza medicilor de familie raportaţi la populaţie. Raportul numeric prezentat de instituţie este de 160 de medici de familie cărăşeni, faţă de un necesar de 196 dictat de structura populaţiei.
Conform contractului cadru pentru anul în curs, numărul minim de asiguraţi pe lista medicilor de familie care să poată să funcţioneze în mediul rural este de 300, iar numărul optim înscrişi pe lista unui medic de familie este de 1.800, studiul CJAS fiind efectuat în baza cifrelor puse la dispoziţie de către Direcţia Judeţeană de Statistică. „Analizând necesarul de medici de familie în funcţie de populaţia cu domiciliul în localităţi, zonele deficitare din punctul de vedere al existenţei medicilor de familie sunt Reşiţa, Anina, Bocşa, Moldova Nouă, Berzasca, Berzovia, Brebu Nou, Bucoşniţa, Caraşova, Cărbunari, Ciudanoviţa, Cornereva, Doclin, Domașnea, Gârnic, Goruia, Marga, Măureni, Obreja, Pojejena, Slatina Timiş şi Vrani. Unele dintre aceste localităţi nu au deloc medic de familie şi cetăţenii sunt înscrişi pe lista unuia din localităţile apropiate, iar în altele medicii de familie sunt aglomeraţi“, a explicat Mirela Zeman, director Relaţii Contractuale în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
Bugetul alocat judeţului pentru asistenţa medicală primară este de 18,7 milioane de lei, care, în opinia CJAS, asigură decontarea activităţii medicilor de familie pentru anul în curs. La finalul lunii iulie au fost perfectate, cu 20 de medici de familie, contracte pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă, în vederea acordării serviciilor prin cele patru centre de permanenţă din Caraş-Severin – Anina, Bocşa, Bozovici şi Soceni.