Caraş-Severin, Romania

„Noi suntem mulţumiţi de rezultat, pentru că suntem la un început de drum cu o echipă foarte tânără. Am ştiut că ne va aştepta un meci greu la Reşiţa, cunoscând câţiva jucători foarte valoroşi, cunoscând principiile şi ideile lui Alex Pelici, un antrenor foarte bun. Am mizat pe cartea contraatacului, pentru că, în situaţia noastră, cu o echipă tânără, nu puteam să ne desfacem. Ne-am propus să scoate cel puţin un rezultat de egalitate. Iar şansa a fost de partea noastră. După cum s-a desfăşurat jocul, a fost, zic eu, un rezultat echitabil“.

Îngândurat şi fireşte supărat, Alexandru Pelici, antrenorul principal intermar, care a avut misiunea ingrată de a stabiliza starea de spirit din sânul echipei reşiţene, după ce s-a renunţat la serviciile tehnicianului Victor Roşca a precizat: „Îmi pare rău că am pierdut două puncte. După aspectul jocului, dacă în prima repriză ar fi fost un 2-0 sau un 3-1, după ocaziile mari de gol, nu s-ar fi mirat nimeni. Dar, asta este. Fotbalul nu iartă pe nimeni. Oaspeţii noştri s-au închis foarte bine. Au ştiut ce vor. Îi felicit. În repriza secundă, la scorul de 1-1, au avut o ocazie şi puteam chiar pierde jocul. Am riscat, pe parcurs, din ce în ce mai mult, pe măsură ce trecea timpul, după golul de egalitate. Dar, din păcate, n-am reuşit să înscriem“.

Marius Moraru

[email protected]