REȘIȚA – Un gimnast de la Clubul Sportiv Școlar Reșița a fost transferat la un club din Bistrița, fără știrea antrenorului Robert Bălan.
E mare zarvă la secția de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița. Revenit din concediu, antrenorul Robert Bălan a avut parte de o surpriză neplăcută. A aflat cu stupoare că unul dintre sportivii săi, un gimnast de perspectivă, nu mai este legitimat la CSS Reșița. Fără ştirea şi acceptul său. E ca și cum secția de gimnastică și-ar da singură la picioare. Antrenorul a decis să rupă tăcerea și să facă public această situație de netolerat.
Concret, gimnastul Fabian Panacea, un junior II de perspectivă, a fost transferat la Bistrița în această vară, prin metode mai puțin ortodoxe. Pus în fața faptului împlinit, Robert Bălan a venit în fața presei să-și spună punctul de vedere în acest caz. În opinia sa, s-a trecut și peste procedurile obișnuite de transfer, acesta făcându-se doar cu acordul directorului CSS Reșița, fără a trece prin Consiliul de Administrație. “Dând câteva telefoane la Bistriţa, am aflat că unul dintre colegii mei, Ioan Balinţ, a făcut negocierea cu antrenorii de la Bistriţa, la Campionatul Naţional de seniori. Un lucru care, sincer, m-a şocat, pentru că ar fi normal ca antrenorii de aici, sau directorii de aici, să ţină cu dinţii de sportivii pe care-i avem, şi aşa mai avem o mână de sportivi care ne reprezintă. Acum trei ani am avut aceeaşi situaţie, un sportiv din Arad pregătit de mine vreo cinci ani a fost transferat cu acordul părinţilor, a stat o lună la clubul din Bistriţa, iar după o lună a ajuns să fie component al lotului naţional”, a spus Robert Bălan.
Directorul CSS Reșița, Marius Creţeanu, consideră că decizia a fost una corectă, având în vedere situaţia familială specială a tânărului gimnast. “Am primit o sesizare de la mama copilului, o cerere, de fapt. Situaţia familiei este una dificilă, doamna este în divorţ, copilul este stresat, deci, după părerea mea este un caz mai mult social. Doamna mi-a spus că va pleca şi ea probabil la Bistriţa. Eu am încercat să-l sun pe domnul Bălan, care era în concediu, pentru a-l anunţa. Apoi m-au sunat cei de la Bistriţa pentru transfer, aveau nevoie de acte pentru a înscrie copilul la şcoală în Bistriţa. Din acest motiv, totul a mers mai repede ca de obicei”, a precizat la rândul său directorul Marius Creţeanu.
Cazul lui Fabian Panacea poate crea un precedent periculos, Reșița riscând să piardă în continuare gimnaști pe bandă rulantă. Și cu ale căror performanțe se vor bucura alte cluburi. Care se vor mândri și cu sportivi de lot național, reșițeni formați la Reșița.
