Caraş-Severin, Romania

De asemenea, Valeriu Stoica mai consideră că „ PNL prin combinaţiile pe care le-a făcut cu PSD, cu PRM şi PC, nu mai reprezintă zona de centru-dreapta, ci s-a deplasat la centru-stânga“.

Timpul : Domnule Stoica, conform unor surse, aţi fi cotat printre primii strategi politici din Europa. Este adevărat?

Valeriu Stoica : Nu m-am interesat de un asemenea clasament. Cred că am creat impresia că sunt un strateg politic datorită consecvenţei în urmărirea unui principiu de organizare a dreptei din România. România are nevoie de un pol de centru-dreapta.

Timpul : Credeţi că nu mai era nici o şansă ca acest pol să se facă prin intermediul PNL ?

V. Stoica : Noi am sperat tot timpul. Platforma politică liberală a fost reacţia noastră la derapajul conducerii PNL către stânga, a fost încercarea de recuperare a întregului partid. Din păcate, această încercare a fost întreruptă în mod brutal de către conducerea PNL, în momentul în care ne-au exclus din partid. Din păcate, PNL, prin combinaţiile pe care le-a făcut cu PSD, cu PRM şi PC, nu mai reprezintă zona de centru-dreapta, ci s-a deplasat la centru-stânga.

Timpul : Este posibilă o fuziune cu PNL în perspectivă ?

V. Stoica : În măsura în care conducerea PNL va fi făcută responsabilă în legătură cu ce se întâmplă cu partidul, aceste chestiuni pot fi discutate în viitor, dar asta înseamnă, ca o condiţie prealabilă, ca PNL să-şi găsească resursele de a debarca această conducere.

Timpul : Ca strateg al partidului, ce contribuţie aţi avut la promovarea lui Călin Popescu Tăriceanu ?

V.Stoica : Din păcate, eu nu am avut resursele la momentul oportun pentru a împiedica preluarea partidului de către echipa Dinu Patriciu, pentru că Tăriceanu nu este decât un reprezentant al echipei Dinu Patriciu. Pentru a salva partidul, am renunţat în favoarea lui Stolojan, dar, din păcate, nu am reuşit să-l conving pe acesta că adevăratul pericol pentru partid îl reprezintă Dinu Patriciu. În momentul în care Stolojan s-a retras, iar ştafeta i-a fost predată lui Tăriceanu, practic partidul a încăput pe mâna echipei lui Patriciu.

Timpul : Acuzaţi mereu PNL pentru colaborarea cu PSD. Cred că dumneavoastră eraţi preşedinte în legislatura în care guvernul PDSR a fost minoritar şi a beneficiat de sprijinul PNL.

V.Stoica : A fost o situaţie specială. La alegerile generale din 2000, cu excepţia PNL-ului, dreapta a fost eclusă din Parlament. Atunci a fost o ascensiune nu numai a stângii, prin PSD, ci şi a extremismului şi naţionalismului radical , prin PRM şi Corneliu Vadim Tudor. A fost un pericol foarte mare de blocare a proceselor de integrare în UE şi NATO. De aceea, la investirea lui Adrian Năstase am acordat sprijin punctual. Dacă mie mi s-a reproşat această greşeală, pe care am recunoscut-o, se justifică o nouă greşeală, de data aceasta, amplificată, după şapte ani?

Timpul : S-a spus că Tăriceanu a revenit asupra demisiei, pe care şi-o anunţase chiar la Bruxelles, pentru că a fost şantajat de cercurile de interese. Credeţi în această variantă ?

V. Stoica : Cred că această afirmaţie are temei. Sunt bine cunoscute relaţiile lui Tăriceanu cu Dinu Patriciu. Există în momentul de faţă în România o oligarhie transpartinică. Ea se teme de pierderea poziţiilor economice, ca urmare a integrării în UE. Regulile jocului politic se schimbă din acest moment. Această oligarhie şi-a extras bogăţia în perioada de tranziţie, când regulile corecte ale jocului politic nu funcţionau. Schimbarea regulilor explică solidaritatea transpartinică a acestei oligarhii.

Carte de vizită

Valeriu Stoica

Data şi locul naşterii : 1 octombrie 1953, Bucureşti.

Starea civilă : căsătorit, are o fetiţă.

Studii : Facultatea de Drept – Bucureşti; Burse, seminarii, stagii profesionale şi colocvii în SUA, Anglia, Franţa, Olanda, Suedia, Egipt, Israel, Grecia, Austria, etc.

Activitate profesională: judecător, avocat, lector universitar, decan al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi perfecţionare Magistraţilor.

Activitate: deputat, preşedintele Consiliului Naţional al reprezentanţilor PLD.

Simion Todoca

[email protected]