Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Viorel Lolea este noul director al Clubului Sportiv Municipal Școlar Reșița. În noua sa postură, omul de fotbal a avut deja o primă întâlnire cu antrenorii din Valea Domanului și își propune, pe lângă readucerea suporterilor la stadion, și o schimbare în bine a imaginii fotbalului reșițean.

Este o mândrie să fiu conducătorul clubului numărul 1 din județ, care a adus de-a lungul anilor rezultate și performanțe foarte bune la nivel național. Este o provocare, dar în același timp și o muncă foarte grea la care ne-am înhămat. Noi sperăm să putem readuce lumea la stadion, să îmbunătățim condițiile de pregătire pentru grupele de copii și juniori, precum și pentru echipa mare și să mulțumim suporterii fideli ai clubului și frumoasa galerie din Valea Domanului. Să îi facem să fie mândri de munca noastră din cadrul clubului. Am avut o întâlnire cu personalul de la stadion, cu antrenorii, le-am transmis că au tot sprijinul nostru în promovarea sportului de performanță. În zilele următoare vom stabili un regulament de ordine interioară pentru antrenori, angajați, conducători, precum și pentru jucători. Totodată, mă voi gândi cât pot duce din prerogativele pe care le am până acum. Dar vreau să asigur toți suporterii că o să dau totul pentru binele fotbalului reșițean. O să schimbăm în bine și imaginea fotbalului din Valea Domanului”, a spus Viorel Lolea.