Un proiect care are ca scop îmbunătăţirea distribuţiei apei, canalizării şi tratării apelor reziduale în judeţul nostru.
Valoarea proiectului este de peste 52 de milioane de euro şi, odată ajuns la final, ar trebui să aducă în casele conjudeţenilor o apă la standarde europene. În momentul de faţă, programul este în etapa selectării consultanţilor.
„În această perioadă am intrat într-o nouă etapă. Căutăm specialişti care să ne ajute să demarăm lucrările. Într-o primă fază s-au înscris 19“, a declarat dr.ing.Iulian Georgevici, directorul general AquaCaraş. Din cei 19, după o primă selecţie, au rămas şase. Urmează noi selecţii pentru a-l alege pe cel mai bun. „Toate aceste operaţiuni se desfăşoară la Bucureşti şi toţi aplicanţii sunt străini“.
Consultantul trebuie să realizeze caietul de sarcini şi să supervizeze celelate operaţiuni, care vor fi demarate la începutul anului viitor.
Doina Rolea
