REȘIȚA – Trei dintre componenţii legendarei trupe, Eugen Mihăescu, Dragoș Docan și Gabi Nicolau, vorbesc despre rock-ul românesc şi despre proiectele de viitor ale formaţiei. Publicul a rămas aproape de Krypton, chiar dacă lucrurile nu mai sunt cum erau odată.
JCS: Cum a fost întâlnirea cu publicul reşiţean?
E.M.: Cred că peste tot pe unde mergem avem foarte mulţi prieteni şi este important să vezi reacţia unui public care te iubeşte după atâţia ani. Suntem în Reşiţa a mia oară dar, de data asta, am venit în „formula de aur”.
JCS: Krypton este un nume greu în rock-ul românesc, cu o activitate de peste 30 de ani. Eugen Mihăescu a fost în trupă aproape tot timpul. Ce simte el după atâţia ani?
E.M.: Trupa se numeşte Krypton, nu este Eugen Mihăescu Band. Indiferent de etapă, noi am câştigat publicul, cred că ne-am pus amprenta în cartea rock-ului. După cum se ştie, e foarte greu să faci rock în România. Noi am fost iubiţi tot timp pentru quintesenţa noastră care este melodia. Asta se poate vedea pe toate albumele noastre.
JCS: La un moment dat, în 1989, Eugen Mihăescu reuşea să plece din ţară. Vorbiţi-ne puţin despre asta.
E.M.: Eu am vrut să studiez chitara clasică dar în România nu exista o asemenea secţie. Asta nu mi-a ieşit din prima nici în Germania. Cuplându-mă cu o fată de-acolo, m-a ajutat să plec. Atunci era o mare bucurie să poţi să pleci şi să vezi cu alţi ochi şi ceea ce ai făcut tu, şi ceea ce se întâmpla în partea cealaltă, unde se dădea ora exactă în acest domeniu. Am cunoscut şi o româncă stabilită afară, care m-a ajutat să ies şi să studiez chitara clasică la o şcoală particulară. Asta am făcut cu gândul că se întâmpla ceva în ţară. Vorba lui Andrei Aldea: „mai bine chior în ţara orbilor”.
JCS: Cum era perioada dinainte de 1989, cu regimul şi problemele de atunci?
G.N.: Era mai bine. Înainte de lovitura de stat, rock-ul era mult mai respectat pentru că era singura manifestare de revoltă tacită a poporului împotriva unui regim pe care nu-l accepta, un fel de grevă japoneză. Ulterior, s-a diversificat paleta muzicală, rock-ul a căpătat un dum descendent, către un segment mult mai îngust. Nu ştiu dacă e reprezentativ la nivel mondial, nu putem spune că rock-ul nu are succes sau nu are adepţi. Dar, din observaţii personale, pot spune că rock-ul acela clasic, pe care eu îl numesc demn, drept, cinstit şi frumos, nu-şi mai găseşte foarte mulţi adepţi. S-au creat zone de extreme, adică rock-ul agresiv care are câţiva adepţi şi reprezintă cam 10% din piaţa rock-ului, şi apoi muzica dance. Înghesuit pe undeva ar fi rock-ul clasisc pe care încă-l mai susţin Cargo, Iris, Krypton. Încă nu reuşim să găsim fanii de altădată. Nu mai ies la concerte aşa cum mi-aş dori, adică mii şi zeci de mii ca în anii ’90.
JCS: Pe scena de la Reşiţa, aţi cântat o piesă nouă.
G.N.: Se numeşte „Când tu zâmbeşti”, este o baladă scrisă într-o manieră ceva mai modernă, cu bpm-ul mai rapid decât baladele obişnuite. A fost lansată pe 8 martie pentru că am dedicat-o tuturor femeilor dar şi iubitorilor de frumos, este o încercare a noastră de a intra pe un segment de piaţă mult mai larg. Vrem să păstrăm mesajul social, mesajul de revoltă să fie prezent întotdeauna, dar Krypton a scris şi balade drăgălaşe, sensibile, pentru momentul acela când se lasă seara.
JCS: De ce are nevoie o trupă tânără ca să calce pe urmele Krypton?
D.D.: Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi. Fiecare are drumul, şansa, norocul lui. Mai întâi trebuie să fie buni, apoi să fie prieteni, să se înţeleagă bine, să înţeleagă că trebuie să fie o gaşcă, în cadrul căreia să se omogenizeze şi să aibă longevitate. Degeaba o trupă sună perfect dacă durează un sezon sau două. O carieră se construieşte greu, trăim într-o ţară care e cum e din punct de vedere artistic, artiştii nu au sindicat, rock-ul e pe moarte. Hai să fim serioşi. De ce s-ar apuca o trupă tânără de rock? Poate din pasiune, dar asta nu ajunge. La un moment dat, trebuie să şi trăiască din asta.
JCS: Apropo de asta, trăiţi din muzică?
D.D.: Nu pot vorbi despre colegii mei de trupă. Eu trăiesc din muzică, întotdeauna am trăit din muzică şi am peste 30 de ani de când fac asta. Dar nu trăiesc doar din cântat. Sunt producător, compozitor, managerul mai multor artişti, am câteva site-uri de impresariat. Eu m-am descurcat dar, la ora actuală, nu se poate trăi numai din cântat. Cel puţin nu din rock.
JCS: Se poate face ceva pentru revitalizarea rock-ului?
D.D.: Nu sunt în măsură să hotărăsc asta. Azi apare o modă, mâine alta. Din fericire, am văzut că publicul tânăr a început să vină din nou la concerte. Asta e foarte bine, numai că inerţia e foarte mare. Sper ca lucrurile să meargă din nou bine pentru rock-ul românesc. În alte părţi, rock-ul nu a picat, nu s-a întâmplat nimic în alte ţări. Cred că o mare vină o are şi media. La radio e o regulă: dacă ai chitară cu distors, nici n-are rost să trimiţi piesa. Ori, să fim serioşi, chitară cu distors există şi-n pop, şi-n house. Nu vreau să dau vina nici pe cei care pun redactorii, nici pe cine hotărăşte playlist-ul cum că ziua are doar 24 de ore iar play list-ul are 25 de ore, nici pe casele de discuri. Astea sunt lucruri profesioniste şi profesionale şi nu mă bag în asta. Dar nu văd un orizont luminos, nici găurica de la capătul tunelului din punctul de vedere al rock-ului.
JCS: Ce pregătesc Krypton pe linie discografică?
E.M.: CD-urile şi materialul nou nu mai sunt ce-au fost odată, căci lumea descarcă de pe internet. Doar pentru colecţionari, pentru eternitate şi pentru biblioteca noastră. Vrem să arătăm că nu stăm cu mâinile în buzunar, creăm în continuare. Avem piese noi şi lucrăm la piese noi. Piesa „Când tu zâmbeşti” e scrisă de Dragoş Docan şi e produsă de noi. Mai avem alte piese, „Scârboasa zi de joi”, „Rău sau bun”, „Supravieţuitor”. Fanii ne pot căuta pe pagina de Facebook a trupei, acolo unde postăm ce e nou. Dacă facem un cd şi-l punem pe net, cum să-l mai vindem? Vindem doar la concerte şi pentru cunoscători.
JCS: Câteva cuvinte de final pentru cei care încă iubesc rock-ul.
E.M.: Pentru noi, rock-ul e un mod de a trăi. Ascultaţi în continuare rock pentru că e un medicament care vă face bine.
D.D.: Rock forever!