Caraş-Severin, Romania

Din primele cercetări, cabina de pulverizare, proprietate a unei societăţi comerciale, pare să se fi aprins datorită scânteilor produse în timpul lucrărilor de dezmembrare din apropiere.

Pompierii care au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă, au stins focul care a ars 20 mp din lacul depus pe pereţii cabinei şi a pus în pericol o cabină învecinată.
În celălalt incendiu, autoturismul a ars complet în urma impactului cu un parapet de pe marginea drumului, incident produs pe raza comunei Domaşnea.

Nu s-au găsit plăcuţele cu numerele de înmatriculare, iar şoferul Marian Strâmbean, de 49 de ani din Bucureşti, a suferit mai multe leziuni. El a fost transportat la Spitalul din Caransebeş, de Ambulanţa Domaşnea. Trebuie precizat că la acţiune a participat şi SVSU Teregova, cu o autospecială.