În Europa, familiile cu copii primesc diverse ajutoare financiare pentru aceştia, care variază de la o ţară la alta. Cei mai mulţi bani de la stat îi primesc copiii din Franţa, unde toate familiile care au doi sau mai mulţi copii au dreptul la alocaţii familiale.
Pentru doi copii, acestea sunt în valoare de 119 euro pe lună, plus 152 de euro pentru un copil suplimentar.
În România anului 2007, alocaţia unui copil este, nici mai mult nici, mai puţin decât 25 de lei. Asta în condiţiile în care un stilou, nu de cea mai bună calitate, poate fi cumpărat cu 24 de lei. Cu cei 25 de lei primiţi de la stat, un părinte îi poate cumpăra câteva caiete pentru clasa I, sau plastelină şi creioane colorate pentru copiii de grădiniţă.
„Mi se pare o mizerie ceea ce copiii noştri primesc. Cu 25 de lei nu îi pot cumpăra nici măcar o pereche de pantofiori“, spune Violeta Neicu, mamă a unui copil de patru anişori. De aceeaşi părere este şi Carmen Potoc, care spune: „fetiţa mea este în clasa a II-a. Alocaţia pe care o primeşte lunar nu îi ajunge nici măcar ca bani de buzunar într-o lună“.
Anca Preda
