Cu puţin timp în urmă, legislativul caransebeşean aproba un proiect de hotărâre prin care se propunea cedarea a peste şapte kilometri de drum de pe raza municipiului în administrarea Ministerului Transporturilor.
Iniţiativa era motivată prin faptul, că de la bugetul local nu pot fi acoperite lucrările de reparare a porţiunilor de drum afectate de traficul naţional şi internaţional.
Înainte ca guvernul să răspundă acestei propuneri, municipalitatea a mai făcut un pas în această direcţie. Încurajaţi de declaraţiile făcute în cadrul vizitei la Caransebeş de către Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, factorii locali au iniţiat un nou proiect de hotărâre, prin care se propune cedarea în întregime a tronsoanelor de Drum Naţional care străbat municipiul.
Dacă propunerea va fi acceptată de guvern, din DN 68 ar urma să fie preluat în administrarea Ministerului Transporturilor, tronsonul cuprins între Intersecţia Eroilor şi ieşirea spre Oţelu Roşu, adică străzile Mihai Viteazul şi Ardealului. Din DN 6 ar putea fi preluată porţiunea formată din Calea Severinului, Calea Orşovei şi străzile Libertăţii, Tribunalului, Horea, Nicolae Bălcescu şi Şesul Roşu.
În total, cele două tronsoane însumează 11,2 kilometri de drum. Propunerea mai include şi cesionarea în favoarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a proiectului de execuţie a reabilitării tronsonului de drum din DN 6 care străbate municipiul.
Iulius Pîrvu
