Caraş-Severin, Romania

F.C.M.R. este departe de a fi depăşit criza acută pe care o traversează de câteva luni. În aceste condiţii, misiunea cea mai ingrată o au antrenorii Petre Panescu, Leontin Doană şi Valentin Boşca.

Pentru că, pe lângă lotul destul de subţire, din punct de vedere valoric, programul de pregătire se modifică zilnic. În funcţie de posibilităţile de acordare a cel puţin unei mese. „Se apropie campionatul, iar noi nu putem să facem două antrenamente pe zi, ne-a declarat astăzi „principalul“ Petre Panescu.

La efort, trebuie asigurată o masă consistentă. Mai ales că, acum, a venit şi canicula. Sperăm să intrăm, cât mai repede, în cantonament. Eu vreau să fac apel la oficialităţile municipiului să vină alături de echipă. Acum avem în lot, cu mici excepţii, numai fotbalişti din Reşiţa şi din judeţ, jucători tineri, de perspectivă. Şi, ar fi păcat să-i pierdem şi pe aceştia“.

În altă ordine de idei, din discuţiile purtate cu dr. Ioan Şerbescu junior, am reţinut că este îngrijorat de faptul că jucătorii nu au efectuat încă vizita medicală, la bază fiind tot lipsa banilor necesari achitării serviciilor medicale respective. Şi, dacă acest lucru nu se va întâmpla în zilele imediat următoare, va fi nevoit să solicite, conducerii clubului, întreruperea antrenamentelor. „Eu nu pot să-mi asum răspunderea faţă de jucători, dacă nu le cunosc starea de sănătate, a precizat dr. Ioan Şerbescu junior“.

Să mai spunem că Lazarovici, Tânc, Novăcescu şi Cojocaru au decis să depună şi ei memorii la F.R. de Fotbal, pentru a-şi primi drepturile băneşti, şi a deveni liberi de contract. „Am aşteptat destul, ne-a mărturisit Zlavko Lazarovici. Nu vrem să ne compromitem. Ci ne dorim să jucăm fotbal, în continuare. În altă parte, dacă la Reşiţa nu se poate“.

Marius Moraru

[email protected]