Astfel, începând de luni, 23 iulie, ghişeele care au program cu publicul de la Trezorerie, Administrarea Veniturilor Statului şi ale administraţiilor teritoriale vor lucra între orele 7:30 – 11:00 şi 17:00 – 20:00.
Celelalte servicii ale Finanţelor bihorene lucrează după program normal. Programul va fi menţinut până la scăderea temperaturilor, ne-a informat Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Finanţelor bihorene.
Dan Birta
