Ca în fiecare an, şi la finele săptămânii trecute, de Sf. Ilie, au participat la Sf. Liturghie, numeroşi credincioşi din Caraş-Severin, şi pelerini din Bucureşti şi mai multe judeţe ale ţării, precum Timiş, Sibiu, Constanţa, Bihor, Covasna.
Conform tradiţiei, în cadrul ceremonialului, la care a participat şi preotul Vasile Petrica, protopopul Reşiţei, s-a mers, în pelerinaj, până la Băile Vulturului, sau Lacul Vulturului, aşa cum este mai cunoscut, locul care aminteşte de la trecut până în prezent de vechiul schit dispărut, unde de asemenea, au fost oficiate slujbe.
În final, toţi cei prezenţi, în număr de peste 500, au participat la masa praznicului Sf. Ilie.
