Caraş-Severin, Romania

Două persoane plecate în Serbia, în urmă cu câţiva ani, legal, au fost reţinute la finele săptămânii trecute, imediat după ce trecuseră Dunărea, cu o barcă, de poliţiştii de frontieră de la S.P.F.Berzasca.

Un echipaj mobil al poliţiei de frontieră, aflat în servicu în apropierea Dunării, a sesizat un zgomot specific de barcă ce acosta la malul apei, motiv pentru care s-au deplasat de urgenţă înspre locul de unde se auzea foşnetul.

În urma cercetărilor efectuate şi pe baza declaraţiilor celor două persoane reţinute de poliţiştii de frontieră, s-a stabilit că este vorba de Liliana C., de 40 ani, şi Aurelia M., de 46 ani.

Liliana ieşise din ţară în urmă cu şapte ani, iar Aurelia în urmă cu trei ani şi s-au cunoscut în Serbia. Acum s-au hotărât să revină în ţară, însă având documentele de călătorie expirate s-au hotarât să caute o altă cale de a intra în România.

Cea ilegală, constând în „contactarea“ unui cetăţean sârb care, contra sumei de câte 150 de euro de fiecare, a acceptat să le transporte peste Dunăre cu barca.

Soluţia lor a dat greş, acum fiind urmărite penal.

Nina Curiţa

[email protected]