Săptămâna trecută a fost bogată în întreceri sportive, în care au fost angrenaţi salariaţii de la S.C. Prescom şi S.C. AquaCaraş, cu prilejul Zilei Gospodarului, marcată vineri, 20 iulie a.c., la ştrandul din cartierul Lend.
Primii laureaţi au fost şahiştii şi tenismenii. La şah s-a impus, cum era de aşteptat Ion Păduraru (Prescom), cel care şi coordonează activitatea secţiei de profil a C.S. Muncitorul Reşiţa, urmat de Petru Madina şi Florin Volosciuc (ambii AquaCaraş). În timp ce, la tenis de masă, la simplu, locul întâi a fost ocupat de Gheorghe Nedelcea, urmat de Cornel Pleavă şi Simion Sârbu, toţi de la AquaCaraş, iar la dublu s-a impus perechea Gheorghe Nedelcea-Simion Sârbu (Oţelu Roşu).
Apoi, la table avea să se dovedească a fi cel mai bun Vasile Scurtu (AquaCaraş), podiumul fiind completat de Gheorghe Roşca şi Ion Păduraru, toţi de la Prescom.
În fine, competiţia care a suscitat cel mai mult interes a fost fotbalul. S-au prezentat la start 11 formaţii, împărţite în două grupe.
Trofeul pus în joc a revenit formaţiei TESA AquaCaraş, învingătoare în finală cu scorul de 6-5, după executarea loviturilor de departajare, în faţa echipei Atelier Prescom. În finala mică, s-au întâlnit Pompe Funebre Prescom şi Uzina de Apă AquaCaraş, scor final 9-0.
Cel mai bun portar a fost declarat Dacian Român (TESA AquaCaraş), golgheter a fost desemnat Titi Claudiu (Pompe Funebre), cel mai tehnic jucător, Bogdan Gheba (Prescom), iar premiul fair-play i-a fost acordat lui Ioţa Panici (Prescom).
Marius Moraru
