Cu gândul de a mă răcori şi de a scăpa câteva minute de zăpuşeala de afară, am intrat într-o cofetărie din centrul oraşului.
În faţa mea, un grup de romi zgomotoşi. Femei tinere, îmbrăcate vaporos, după ultima modă spaniolă, stateau tacticos la masă şi erau servite de soţii lor. L-am remarcat pe unul dintre ei. Purta la gât un lanţ gros de aur şi câteva inele grele pe mâini. Comandaseră cele mai scumpe produse: torturi cu frişcă, îngheţată, sucuri naturale, etc.
La o altă masă erau doi puşti, înţoliţi după ultimul răcnet. După numele la care răspundeau, mi-am dat seama că se născuseră în Spania. Se numeau Raul şi Fernando.
Acest lucru mi l-a confirmat cea care, aşa cum intuisem când am întrebat, era mama lor. Am înţeles că Raul va merge la toamnă la şcoală. În Spania, bineînţeles. Tot în Spania va fi şcolit şi fratele său.
Am plecat şi le-am urat o zi bună. În drum spre redacţie, m-am întrebat câţi copii de romi şi români vor studia în Spania. Mai ales că guvernul intenţionează să ducă acolo profesori de limba română.
M-a surprins însă faptul că există romi care au înţeles cât de necesară este o minimă educaţie pentru copiii lor.
Oana Copocean