Caraş-Severin, Romania

ORAVIȚA – Polițiștii orăvițeni au fost chemați să intervină vineri seară în cazul unui accident produs la Grădinari, în urma căruia protagonistul incidentului a fugit după ce a lovit cu autoturismul un biciclist.

La fața locului, oamenii legii l-au găsit pe biciclistul de 52 de ani, din Grădinari, ce fusese lovit de un autoturism care, după accident, a dat bir cu fugiții, continuându-și drumul spre Timișoara. Bărbatul, grav rănit, a fost transportat la Spitalul din Oravița, pentru îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Polițiștii au dat de urmele conducătorului autoturismului implicat în accident, un tânăr de 27 de ani, din Timiș, care a fost prins la Timișoara. El s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.