REŞIŢA – Un tânăr din Kosovo a fost prins de poliţiştii de frontieră cărăşeni în timp ce încerca să intre ilegal în România pe jos, la frontiera verde.
Totul s-a întâmplat în seara de 19 aprilie, în jurul orei 21.30, când cetăţeanul străin a fost observat de oamenii legii în timp ce mergea pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. Tânărul a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul, în vârstă de 26 de ani, încercase să treacă ilegal în România întrucât nu îndeplinea condiţiile legale de intrare în ţară. El este acum cercetat penal pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, după cum ne informează agentul principal de poliţie Ramona Tîrnovan, din partea structurii de frontieră cărăşene.
