Unul dintre puţinele locuri de agrement din Reşiţa este grădina zoologică.
Chiar dacă situaţia actuală a acestei locaţii nu este una în conformitate cu ceea ce înseamnă norme şi standarde europene, în 2006 au fost vândute 30.000 de bilete.
Fie că merg să vadă animelele sau că merg acolo pentru o gură de aer curat, oamenii încă vizitează grădina zoologică.
Pentru că şi municipiul nostru merită un Parc Zoo modern, Dorinel Hotnogu, viceprimarul Reşiţei, împreună cu Dana Dima şi Mal Hyett, membri ai Federaţiei Naţionale a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor, vor concepe o strategie bine pusă la punct. Strategia şi planul de fezabilitate vor fi prezentată în faţa Consiliului Local în luna septembrie 2007, iar în funcţie de aprobarea acestora urmează realizarea proiectului tehnic şi licitaţia pentru execuţie.
Să mai spunem că parcul zoo se află în subordinea Direcţiei de Patrimoniu, din cadrul Primăriei, de aproximativ opt luni de zile.
Direcţia de Patrimoniu a reuşit să obţină contracte de sponsorizare cu supermarket-urile din municipiu şi astfel animalele au de acum o hrană adecvată, lucru care se vede, multe dintre animale având pui.
Anca Preda
