Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Târguri de profil vor avea loc la Oraviţa, Bozovici şi Coronini. Sunt invitaţi toţi cei interesaţi.

Asta deoarece comercianţii vor oferi o gamă largă de produse, ultilaje şi animale. Târgul de la Oraviţa a ajuns la cea de cincea ediţie şi este programat vineri, 15 aprilie. Târgurile de la Bozovici şi Coronini sunt la a treia ediţie şi se vor desfăşura sâmbătă, 16 aprilie, respectiv duminică, 17 aprilie. Manifestările sunt organizate de primăriile celor trei localităţi cu sprijinul Camerei Agricole (CA) Caraş-Severin.

Ne bucurăm că avem asemenea târguri în judeţ. Faptul că ele se ţin an de an demonstrează ultilitatea lor deopotrivă pentru producători şi agricultori. Ediţiile trecute au fost foarte reuşite, ceea ce ne face încrezători în ce priveşte creşterea numărului de participanţi”, ne-a declarat Pavel Nefir, directorul CA. Conform acestuia, la târgurile de la Bozovici şi Coronini vor avea loc expoziţii de animale şi vor fi premiaţi cei mai buni crescători de animale.

Pe această cale, CA anunţă şi ediţia a noua a târgului de flori care are loc anual în Parcul Tricolorul din Reşiţa. Organizatorul manifestării este Primăria Reşiţa, cu sprijinul Camerei Agricole. Târgul de flori va avea loc în perioada 22-24 aprilie. Cei interesaţi vor găsi aici, pe lângă flori, şi seminţe, răsaduri, mobilier de grădină, diverse materiale de interes.