Componenţii echipei masculine de handbal U.C.M.R. se află, de aproape zece zile, în pregătire centralizată în staţiunea de pe Valea Cernei. Al doilea stagiu, după cel efectuat pe litoral.
În acest interval de timp, antrenorii Omer Aihan şi Gligore Czari au programat şi câte trei antrenamente pe zi. Primul de la ora 8.30 la 10.30, pe stadionul din localitate, în aer liber. Apoi, între 11.30-12.30 a fost şedinţa de forţă, în două serii, iar după-amiază, cel specific, în sala de sport. Altfel spus, un program intens şi foarte solicitant pentru jucători. Acest regim de lucru a fost stabilit în funcţie şi de temperaturile exterioare foarte ridicate.
În ceea ce priveşte lotul, de sănătatea cărora se ocupă maseurul Mihai Zsizsik, tehnicienii au avut la dispoziţie 15 jucători: Ionescu, Antonaru, Natalyuc Olexander – Ciubotariu, Grozăvescu, Pârvan, Pasic, Vaidasigan, Butulija, Tucanu, Irimescu, Cuciula, Rohozneanu, Kovacevic şi Mihuţ Pancu.
„Stagiul de pregătire de la Băile Herculane a dat satisfacţie, ne-a declarat „principalul“ Omer Aihan. Jucătorii au fost conştienţi că pregătirea de munte este foarte importantă, şi n-am întâmpinat greutăţi la capitolul disciplină şi conştiinţă în pregătire. Deci, lucrurile au decurs bine.
Mai ales că am beneficiat de condiţii foarte bune de masă, cazare şi refacere, cu tot ceea ce a presupus acest lucru, la Hotelul Ferdinand. În concluzie, am ales acest hotel şi Băile Herculane, fiindcă oamenii de aici s-au dovedit a fi foarte primitori, sunt deosebiţi şi ne acordă tot sprijinul“.
Referitor la politica de transferări, Omer Aihan nu ţine neapărat să-şi mai completeze lotul: „Nu suntem înnebuniţi să mai transferăm. Dacă însă, cumva, se mai iveşte o oportunitate să mai luăm un jucător, care să completeze posturile aşa-zise deficitare, n-ar fi rău. Dar, cel mai important este ca jucătorii pe care îi avem să fie sănătoşi“.
Într-o ediţie viitoare, vom reveni asupra programului de pregătire, inclusiv cu cel al meciurilor de verificare.
Marius Moraru
