CARAŞ-SEVERIN – Medicii cărăşeni nu exclud formula protestelor de stradă, ca răspuns la indiferenţa decidenţilor.
Zilele trecute s-au finalizat alegerile pentru noua conducere a Colegiului judeţean al Medicilor, în fruntea căruia a fost ales cel care a îndeplinit şi funcţia de preşedinte la nivel naţional, medicul caransebeşean Gheorghe Borcean. Cele trei funcţii de vicepreşedinte revin doctorilor Maria Preda, Matei Cristian şi Daniel Popovici. „E prematur să decidem dacă noua formulă va modifica în bine, rapid, tot ce nu merge bine în Sănătate. Am protestat şi ieri, protestăm şi azi (marţi, 22 martie – n.r.) sub formă de grevă japoneză“, ne-a declarat dr. Popovici. Asta în condiţiile în care medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa nu s-au raliat acestui protest derulat la scară naţională.
Motivele pentru care medicii de familie şi de liberă practică din județ au protestat sunt legate de finanţarea deficitară a sistemului medical, cu accent pe medicina de familie. „Anul acesta se pare că nici măcar 6% din bugetul Casei Naţionale nu este acordat medicinei primare. Protestăm şi din pricina nenumăratelor disfuncţionalităţi ale sistemului informatic SIUI, a birocraţiei excesive, precum şi împotriva îngrădirii dreptului pacienţilor la asistenţa medicală. Asta este foarte grav, având în vedere că medicul de familie este limitat să consulte 20 – 24 de pacienţi pe zi sau maximum 400 pe lună“, a adăugat dr. Popovici.
Medicii de familie continuă greva japoneză şi din cauză că nu le-au fost plătite serviciile acordate, din cauza nevalidării acestora de sistemul informatic. Aceştia susţin că se lovesc, în continuare, de o lipsă de receptivitate a decidenţilor la problemele argumentate de ei în mod repetat la nivel naţional. „Nu ne considerăm paria ai sistemului sanitar, chiar dacă unii aşa ne tratează. Milităm şi pentru dreptul de negociere al fiecărui medic de familie cu Casa, în limitele contractului cadru. Cu Casele judeţene nu se poate negocia, aşa cum se face într-un stat normal între cele două părţi semnatare“, a adăugat vicepreşedintele Colegiului Medicilor Caraş-Severin.
Protestul va continua joi la Bucureşti, la Adunarea Generală a Colegiului Naţional al Medicilor, şi ulterior, la Conferinţa Naţională de Medicina Familiei. Medicii cărăşeni care se vor deplasa pentru aceste evenimente nu exclud posibilitatea unui protest în stradă.