Proiectul privind ridicarea de locuinţe noi pentru chiriaşii evacuaţi din imobile retrocedate a fost deja prezentat de edilul local, Gheorghe Falcă, şi votat de consilierii locali, însă noutatea constă în faptul că licitaţia de lucrări se apropie. Potrivit unui comunicat remis de Primărie, licitaţia pentru executantul celor trei blocuri din Sânicolaul Mic (pe strada Tarafului) va avea loc în două săptămâni, iar, după semnarea contractului de execuţie, constructorii vor avea obligaţia să predea locuinţele la cheie în 24 de luni.
Primăria va ridica în acest cartier 150 de apartamente, în trei blocuri cu regim de înălţime de două etaje şi mansardă (S+P+2E+M). Fiecare apartament vor fi compus din 1 cameră, bucătărie, baie şi cămară. Valoarea investiţiei este de aproximativ 1 milion RON şi este finanţată din Fondul Naţional de Dezvoltare şi din bugetul local.
A.B.
