REŞIŢA – Este avertismentul dat de preşedintele Colegiului Farmaciştilor din județ pentru cărăşenii de bună credinţă.
În goana după produse cât mai lipsite de elemente nocive, românii sunt uşor păcăliţi de denumirile „natural“ sau „verde“, ori în cel mai bun caz „bio“ şi uită să verifice şi etichetele sau realitatea. Acest lucru se întâmplă şi în cazul locaţiilor de unde se pot cumpăra produse care nu ţin foarte mult de activitatea farmaceutică.
„Trebuie stabilit de la început că, de exemplu, nu există farmacii mititele sau mai mari sau orice altă categorie. Există o singură farmacie, reglementată de Ministerul Sănătăţii, în baza unei autorizaţii de funcţionare eliberată de acesta şi a diplomei de farmacist. Piaţa este foarte bulversată din mai multe puncte de vedere. Acum au dispărut drogheriile, dar şi acestea fuseseră confundate de cetăţeni cu farmaciile. Cel mai grav ne-a durut că au fost confundate cu farmaciile ordinarele magazine naturiste care îşi pun în titulaturi chiar acest termen, cu toate că nu au voie să-l folosească“, ne-a declarat Pavel Roşca, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Caraş-Severin.
Farmaciştii consideră că se creează o concurenţă neloială, prin faptul că pacienţii sunt atraşi de cuvântul „natural“, fără ca produsele să ajute în mod terapeutic până la capăt.
„În respectivele magazine nu sunt farmacişti, iar produsele pe care le vând sunt suplimente alimentare, nicidecum medicamente. S-a demonstrat, în timp, că unele dintre acestea sunt foarte periculoase pentru populaţie. Problemele nu se rezumă la această situaţie. Sunt reclame televizate care sunt într-o zonă obscură, la produse gen «unul plus unul gratis». Un farmacist care se respectă, profesionist, opreşte eliberarea fără rost a medicamentelor, fără să stimuleze în mod nejustificat consumul. Abundă reclamele şi pe acest segment, şi la reducerea de preţ. Potrivit celui de-al 18-lea amendament al ONU, este interzis să încurajezi consumul nejustificat de medicamente, de arme terapeutice cu două tăişuri“, a mai adăugat Pavel Roşca.
Deşi Colegiul Farmaciştilor a avertizat Guvernul că este nevoie de modificarea legii farmaciei prin introducerea unui capitol intitulat „Publicitatea farmaciei şi a serviciilor farmaceutice”, proiectul de lege care se referea la interzicerea publicităţii pentru medicamente şi tratamente medicale la televizune şi radio a fost avizat negativ de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
„Nu ar trebui să ne ferim să spunem că e vorba de foarte mulţi bani şi mai ales de interese, în condiţiile în care sumele pe care le câştigă marile companii producătoare şi distribuitoare de medicamente din lume le situează pe primele locuri în topuri“, a mai amintit preşedintele Colegiului Farmaciştilor Caraş-Severin.
