Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pacienţii care locuiesc în zone ale judeţului unde nu activează lanţuri farmaceutice ar fi defavorizaţi.

În repetate rânduri, în ultimii ani, în farmaciile cărăşene au existat sincope, unele mici, altele mai mari, cele mai multe legate de aprovizionarea cu anumite medicamente (de cele mai multe ori ieftine). Cauza ar fi, potrivit actorilor din sistem, condiţiile şi restricţiile pe care producătorii sau depozitele de profil le-ar impune unor farmacii. Problemele au fost confirmate şi de către preşedintele Colegiului Farmaciştilor Caraş-Severin, Pavel Roşca.

„E un climat toxic în piaţa farmaceutică şi totul pleacă de la legislaţie. S-a permis ca depozitele de medicamente să aibă farmacii. Jucătorii aceştia colosali, brokeri de medicamente care au şi lanţuri de farmacii joacă la monopol şi mai mult decât atât. Este complet anticoncurenţial, pentru că apare aprovizionarea discreţionară pentru propriile farmacii, în detrimentul celor independente. Sau pot pune condiţii care să ducă la eliminarea altor farmacii de pe piaţă, cum ar fi practicarea unui preţ de dumping (sub preţul real al pieţei – n.r.), eventual mă cumpără şi face legea lui“, a explicat preşedintele Colegiului Farmaciştilor Caraş-Severin.

Subiectul a fost explicat şi de medicul şef al Casei judeţene de Asigurări de Sănătate, dr. Laurenţiu Mărţuică, cel care a explicat şi faptul că legea, aşa cum e ea în acest moment, nu oferă mijloace de coerciţie pentru practicile neortodoxe amintite. Controalele mixte CJAS – Direcţia de Sănătate Publică a adus noi elemente în acest domeniu.

„În relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin se află 41 de farmacii, iar numărul punctelor farmaceutice, cu oficine cu tot, se ridică la 76. Toate au fost verificate, cu toate că un control pe aceeaşi tematică a avut loc cu opt luni în urmă. Nu am găsit disfuncţionalităţi în relaţia contractuală, ci doar elemente minore, cum ar fi faptul că acea condică de sugestii şi reclamaţii nu se afla la îndemâna asiguraţilor. În toate farmaciile se foloseşte cardul electronic de sănătate şi au adus şi medicamentele prevăzute în cele trei liste publicate de minister. O problemă pe care nu doresc să o dezvolt, dar pe care o prevăd, e aceea că farmaciile mici, care nu fac parte din lanţurile farmaceutice, vor avea zile negre. Sunt sigur că la nivelul conducerii Colegiului Farmaciştilor există opinii mai puternice şi mai bine cristalizate. Dacă se va întâmpla lucrul de care ne e teamă, vom avea probleme pe distribuţia medicamentelor în multe localităţi. Asta şi pentru că în acele localităţi nu vor deschide oficine lanţurile farmaceutice“, ne-a declarat Nicolae Drăgan, şeful corpului de control din cadrul CJAS Caraş-Severin.

„Sunt situaţii mai grave în care, dacă am farmacia lângă una dintre acestea, nu mai vrea să mă aprovizioneze cu medicamente. Şi asta e şi greu de dovedit. Ministerul Sănătăţii ar putea interveni, însă sunt în joc foarte mulţi bani şi multe interese. Situaţia amintită a dus şi la eliminarea multor producători români de generice de pe piaţă“, a mai amintit Pavel Roşca.